BARCELONA (3) Zoo – stadionul Camp Nou – Palau Reial de Pedralbes – Parcul Guell

Barcelona. Cactusii din parcul Guell

Cactușii din parcul Guell

Marți, 25 mai 2010

Dimineață am vizitat Parc de la Ciutadella. Un parc frumos, cu multă verdeață, palmieri, dar… fără flori. (De altfel, vom vedea până la sfârșitul sejurului că asta e o caracteristică a tuturor spațiilor verzi ale Barcelonei, exceptând La Miranda din ”vârful parcului” Guell, cu mii de cactuși înfloriți.)

Barcelona. Rinocerul de la ZOO

Rinocerul de la ZOO

Am vizitat întâi o seră pustie, cu verdeață dar tot fără flori, apoi Grădina Zoologică, foarte frumoasă, curată, bine amenajată. Ca amploare, însă, nu se compară cu cea din Viena. Despre animale vorbesc mai mult filmele și fotografiile. Ceva mai deosebit: am văzut de aproape un rinocer și o mulțime de manguste grăsuțe și pufoase, tare drăguțe.

Barcelona. Tucanul cu nuca in cioc

Tucanul cu nuca în cioc

Câteva lucruri remarcabile: predomină animale din America de Sud, înaintea celor din Europa și Africa; se pune un mare accent și pe protecția faunei iberice (pentru care este amenajată o anumită zonă din grădină, unde sunt reproduse în mic condițiile geografice ale Peninsulei Iberice. Firește, zona este populată cu speciile caracteristice); speciile pe cale de dispariție de oriunde sunt semnalate vizibil; pe alei păunii se încurcă printre picioarele vizitatorilor, oferind din când în când spectacolul cozii desfăcute într-un evantai strălucitor; nicăieri nu am văzut atât de mulți papagali mari, viu colorați și vocaaali! Erau, însă, și multe alte păsări, care mai de care mai frumoase și interesante, cum ar fi tucanul și pasărea-liră.

Barcelona. Copii si pauni la ZOO

Copii și păuni la ZOO

Și încă un lucru remarcabil: au fost extraordinar de mulți copii, de la copii de creșă, de doi ani (20 de copii cu 6 însoțitoare), la cei de grădiniță (nenumărați, dar bine organizați și supravegheați) și la cei de gimnaziu. În 2013, în afară de mulți copii, aveam să observăm și un lung șir de persoane foarte în vârstă, cu dizabilități, transportate în cărucioare pe aleile grădinii. Copiii mici erau în uniformă, galben cu verde și alb. Cei de gimnaziu era în grupuri mici, fără uniforme și fără însoțitori, dar se vedea ca sunt cu treabă acolo. Fiecare avea câteva fișe xeroxate și toți completau de zor cu datele animalelor și observațiile făcute. Ai noștri dau copy/paste pe Internet, dacă mai fac și asta…

Am pornit apoi agale către Arcul de Triumf din zonă. Construit din cărămizi roșii, ca multe construcții vechi din Barcelona, arată foarte frumos. Nu se vizitează, însă.

După-amiază am mers la plajă, dar a fost mai rece decât ieri, au fost niște nori care au ascuns din când în când soarele. Am stat ce am stat, am plecat apoi să facem niște cumpărături și apoi, la hotel, să ne odihnim.                                                                 

Miercuri, 26 mai 2010

Barcelona. Stadionul Camp Nou

Stadionul Camp Nou

Dimineață am vizitat stadionul Camp Nou, al FC Barcelona. Clubul a fost fondat în 1899 de un grup de fotbaliști englezi, elvețieni și catalani. Motto-ul său arată că reprezintă mai mult: ”F.C.Barcelona – Més que un club”  (F.C. Barcelona – Mai mult decât un club). El este, de fapt, un simbol al naționalismului catalan.

Stadionul este grandios și excelent întreținut, dar prețul biletului de intrare a întrecut prețurile tuturor obiectivelor vizitate în Barcelona. Și, până la urmă, n-am văzut mare lucru. Un stadion și un așa-zis muzeu cuprinzând o vitrină cu cupe, câteva costume de jucători, niște poze și vreo șapte ecrane de cinema puse unul lângă altul, pe care se proiectau scene de entuziasm ale suporterilor și chipurile jucătorilor. Nu am găsit nici un ghid, nici un pliant cu informații despre club sau despre stadion, nici un poster, nimic… Adică, am circulat între liniile vopsite pe jos și am căscat gura și ochii și atât. Cât despre suveniruri, erau destule la magazinul special, dar atât de scumpe, încât nu te puteai apropia.

Următorul obiectiv: Palau Reial de Pedralbes, unde acum se află Muzeul Ceramicii, Muzeul de Arte Decorative și Design și Muzeul Îmbrăcăminții. Palatul se află în fundul unui parc cu multă verdeață, umbră și răcoare, păcat că aleile sunt ca niste ulițe cu pământ galben-nisipos, ca și în celelate parcuri, cu excepția Montjuic și Tibidabo.

Mai departe, spre Parcul Guell.

Contele Eusebi Güell, generos Mecena pentru Antoni Gaudí, a folosit talentul creator al tânărului arhitect pentru proiectele sale, palatul Güell și parcul Guell. El a cumpărat în nord-estul Barcelonei un deal golaș, în apropierea vechii reședințe a familiei Güell, în care astăzi este o școală. A intenționat să creeze pe deal un cartier rezidențial, în care 60 de case să fie scufundate într-o grădină luxuriantă. În mod ciudat, planul inițial a eșuat. Nu s-au construit decât două case, în schimb parcul Guell a înflorit ca un adevărat monument, fiind astăzi mândria Barcelonei și obiectiv aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Intrarea în parc este liberă.

Cel care face turism in Barcelona și vrea să viziteze parcul Guell, să asculte sfatul meu. Călătorule, nu începe vizita de la poarta principală! Ia metroul, Linia 3, până la stația Vallcarca. De acolo mergi la strada Baixada de la Gloria, o stradă în pantă, lungă, dreaptă și abruptă, cu lungi porțiuni în care osteneala celor care urcă e ușurată de scări rulante. Strada duce până în vârful dealului, unde se află punctul cel mai înalt al parcului Güell, Mirador. De aici se observă o vastă panoramă a Barcelonei. Toată vizita va continua coborând și nu urcând, astfel că oboseala va fi cu mult mai mică. Ieșind din parc pe poarta principală, vei ajunge repede (tot coborând) la stația de metrou Lesseps.

Apropo de scările rulante. Nu pot să nu remarc grija reală pentru oameni. În toate obiectivele turistice și în aproape toate stațiile de metrou sunt lifturi; în autobuze și trenuri sunt spații pentru cărucioarele invalizilor, cu centuri de siguranță, iar în stații sunt platforme în pantă pentru aceste cărucioare. Un cârcotaș ar spune că au făcut toate acestea pentru Olimpiada din 1992, de la Barcelona. Poate că da. Dar bunul simț al oamenilor nu poate fi introdus cu forța, pentru un eveniment. Am văzut în muzeul Picasso cum o supraveghetoare a observat o femeie ce mergea greoi, a luat-o si a dus-o la liftul personalului, pentru numai un etaj. În autobuze, care sunt ceva mai aglomerate decât metroul, oameni în vârstă oferă locul celor și mai în vârstă, dar și tinerii fac asta, uneori urcă și nici nu se așează, chiar dacă este vreun loc liber.

Barcelona. Parcul Guell. Zidul imbracat in tehnica trencadis

Parcul Guell. Zidul îmbrăcat în tehnica trencadis

Parcul Guell este înconjurat de un zid sinuos, împodobit pe coamă cu placi de faianță viu colorate, montate în tehnica trencadis. Intrarea principală e străjuită de două pavilioane, unul fiind azi clădirea cu birouri, iar celălalt – magazinul de suveniruri. De la intrare, două scări șerpuite duc spre sala cu coloane. Între scări, paznicii intrării, faimosul dragon și șarpele ce apără și culorile catalane. Toate acestea, precum și zidul ce delimitează scările sunt placate în tehnica trencadis.

Parcul Guell. Dragonul

Parcul Guell. Dragonul

Sala cu coloane e un spațiu extrem de răcoros și umbrit, ce fusese planificat să fie piața și locul de întâlnire al locuitorilor cartierului. Acum este locul în care vânzătorii ambulanți neautorizați vând bijuterii din turcoaz, cu un ochi la cumpărător și un ochi după poliție. În spatele coloanelor, în deal, este un mare rezervor de apă, conceput pentru a combate ariditatea inițială a terenului. Tavanul sălii este, în același timp, podea pentru o terasa neasfaltată, mărginită de o lungă bancă sinuoasă, îmbrăcată și ea în mozaicuri din cioburi de faianță colorată. Coloanele sunt goale pe dinăuntru, astfel că, atunci când plouă, apa este absorbită de terenul nisipos al terasei și este condusă prin coloane și conducte în rezervor. Dacă acesta se umple până la refuz, surplusul de apă se scurge prin gurile dragonului și șarpelui.

Mai menționez galeriile de plimbare, umbroase și răcoroase, cu coloane înclinate semănând cu trunchiurile palmierilor,   vegetația uimitoare a întregului parc și casa în care a locuit Gaudí.

Am plecat totuși destul de repede, pentru că în partea de jos a parcului era îngrozitor de multă lume, practic om lângă om, mai era și foarte cald și noi eram foarte obosiți.

Ajunși la hotel, am mâncat la terasa noastră, ”La Farandula”, ne-am dus sus și ne-am schimbat hainele și am fugit la plajă. Dacă ne opream să ne odihnim, acolo rămâneam. A fost mult mai cald decât ieri și, în sfârșit, am băgat picioarele în apa Mării Mediterane. Recee!

4 comentarii

  1. Daca as sti m-as teleporta acolo… 😀
    Am cautat ceva despre ‘tehnica trencadis’ si dupa cateva incercari am gasit asta:
    https://brotscreatius.com/trencadis/?lang=en. Nici nu stiam ca dorinta mea de a face mici mozaicuri s-ar incadra intr-o tehnica anume. Evident, exagerez putin. Dar chiar mi-am cumparat mozaic colorat sa ma joc putin… 😀
    Frumoasa atmosfera povestita si mai ales animatia intr-un astfel de loc. Paunii sunt preferati iar papagalii sunt simpatici. Am vazut unul la o expozitie de pasari, varianta mare, vorbitoare, care isi blocase ciocul cu o moneda si era disperat ca nu putea sa o arunce si nici sa si-l inchida.
    Multumesc mult, draga Zina! O saptamana cat mai frumoasa! ❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: