LUNGUL DRUM AL DEVENIRII. DIRIGA (2)

Vin acum copiii care au îndrăgit biologia datorită Irinei, fie că le-a fost sau nu dirigintă. N.L. – premiantă la Olimpiada de biologie faza națională, atât de pasionată încât i-a cerut tatălui său să-i cumpere un miel ca să facă disecția pe ochi, lucrare aflată în programa concursului; astăzi este medic militar. B.S. – micuț și tăcut, îndrăgostit de biologie, olimpic și el; azi este biolog. C.L. – sensibilă și inteligentă, era să compromită cu atitudinea ei o oră de biologie la care asista un inspector de la minister; astăzi este medic. B.N. – copil timid și tăcut, îngrijea cu drag plantele din clasă și laborator; astăzi are o fermă horticolă. Șirul amintirilor despre sutele de copii care i-au trecut prin mână Irinei ar putea fi nesfârșit și, poate, ar plictsi, așa că îl oprim aici.
Irina a fost cu copiii ei, dar și cu câteva mame inimoase, gata oricând să o ajute, în vizite la muzee: Muzeul de Istorie al României, Muzeul Național de Artă, Muzeul Militar, Muzeul de Geologie, Muzeul Antipa, Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Satului și altele. Au vizitat împreună  fabrici și uzine: Uzina Electromagnetica, Uzina Vulcan, Uzina INOX, Țesătoria, Fabrica de Pâine, Fabrica de bomboane. Au fost la liceele din sector: Liceul Economic 4, Liceul industrial 15, Liceul Gh.Lazăr, liceul D. Bolintineanu, Liceul de Matematică-Fizică  IFA, mai târziu Liceul Gr. Moisil, Liceul E. Lovinescu, grupul școlar UCECOM, Liceul industrial Semănătoarea. Au vizionat  spectacole de teatru și de circ, de balet și operă pentru copii, au făcut excursii prin țară, plimbări prin parcurile Bucureștilor: Herăstrău, Cișmigiu, Tineretului. Au sărbătorit lunar elevii născuți în luna respectivă, au pregătit serbări de sfârșit de trimestru, devenite pe parcurs adevărate spectacole în care momentul central era prezentarea unei piese pentru copii sau a unor dramatizări. Astfel, copiii Irinei au jucat pe ”scenă” (adică în laboratorul de biologie devenit sala de spectacole cu aceste prilejuri) Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri, scenete de Craciun de Elena Farago și alți autori, schițe de I.L.Caragiale – Vizită…, D-l Goe…, Un pedagog de școală nouă și altele. Cum Irinei îi plăcea să cânte, după cum se știe deja, corurile interpretate de copii, mai ales colindele de Crăciun, deveniseră renumite, mai ales că ajunsese la performanța de a-i face pe copii să cânte pe două voci.
Toate aceste activități comune au fost tot atâtea prilejuri ca Irina și copiii să se cunoască mai bine, să se apropie foarte mult, iar copiii să învețe cum să se comporte în împrejurări diferite. Au învățat să nu strige și să nu se înghesuie în mijloacele de transport în comun, să nu mănânce în timpul spectacolelor de teatru și operă, să privească de la oarecare distanță exponatele de muzee, pentru a permite și altora să le privească, să asculte în liniște explicațiile ghizilor, să împartă cu alții bunătățile luate cu ei în excursii, să-i ajute pe cei mai slabi și multe, multe altele.

După 1989, la acestea s-au adăugat activități în cadrul ONG ”Salvați copiii”, precum și colaborarea, timp de câțiva ani cu McDonald’s: ei puneau la dispoziție un elegant microbuz care îi lua pe copii de la școală și îi ducea la muzee și spectacole, apoi îi ducea la un local McDonald’s unde se răsfățau cu bunătăți și îi aducea înapoi la școală.

Ședințele lunare cu părinții și convorbirile săptămânale în trei: părinte-copil-diriginte, antrenarea părinților în rezovarea problemelor școlii, au făcut ca și familiile copiilor să devină apropiate de școală și să le ajute pe Irina și celelalte cadre didactice în eforturile lor educative.

Irina nu poate uita o întâmplare petrecută în anii 1980, în care părinții și-au arătat efectiv devotamentul față de școală și cadrele didactice. Cu numai câteva zile înainte de sfârșitul vacanței de iarnă, peste București a coborât un ger cumplit. Instalațiile de apă au înghețat bocnă și nu se întrevedea vreo speranță să se dezghețe în timp util. Conducerea școlii a apelat la familiile care locuiau în jurul școlii și, în scurt timp, au început să vină ca furnicile spre mușuroi, părinți cu canistre, găleți și oale cu apă fiartă. Cadrele didactice, plasate în toate băile de la cele două etaje ale școlii -clădirea nouă- și din clădirea veche, cea cu un etaj, vărsau apa fiartă fie în chiuvete, fie, cățărate pe W.C.-uri, în bazinele acestora. Firește, celor din urmă apa le mai curgea și pe mâneci, unde aproape că îngheța. Așa le-a găsit șeful de la partid, care le-a adresat câteva îndemnuri mobilizatoare și le-a spus să nu plece nimeni acasă până când nu curge apa prin instalații.  Irina și-a sunat părinții să îl ia pe Ionuț de la grădiniță, l-a sunat pe Andrei și i-a spus care este situația, dar și Andrei era reținut de treburile de serviciu. A ajuns acasă noaptea, s-a aruncat îmbrăcată și încălțată pe un fotoliu din sufragerie și a început să plângă. Tatăl ei a fugit să încălzească apă pe aragaz (nu era apă caldă), mama a ajutat-o să-și scoată hainele și cizmele și i-a pus picioarele într-un lighean cu apă caldă. Ionuț dormea pe canapeaua din sufragerie, dincolo de care puseseră o mare saltea de lână ca să-l protejeze de frigul venit dinspre perete. Caloriferul electric din sufragerie fusese aprins cu două zile în urmă și nu mai fusese oprit deloc. În a treia zi s-a ars priza, iar piciorușele metalice ale ștecărului s-au sudat în priză…

Nici o întâmplare de acest gen (și nu au fost puține) nu a slăbit dragostea Irinei pentru școală și pentru copii. Au simțit-o, cu siguranță, toți copiii din fiecare serie pe care a avut-o Irina ca ”dirigă”. Ea nu i-a părăsit nici când a devenit directoare și s-a ocupat de ei ca dirigintă până când au terminat clasa a VIII-a, nu i-a părăsit nici când o altă serie ajunsese în clasa a VIII-a, iar ea grav bolnavă, mergea iar în baston, după mai bine de 20 de ani de la accident.

După ani și ani de zile, copiii de demult, mulți având și ei copii acum, își amintesc de ea cu drag, o caută și vorbesc la telefon sau pe Facebook cu ”diriga”.

Sursa foto

4 gânduri despre „LUNGUL DRUM AL DEVENIRII. DIRIGA (2)

  1. Frumoase amintiri! Chiar si evenimentele mai putin frumoase au farmec peste timp, pentru ca amintesc de solidaritate si de reusita invingerii obstacolelor/greutatilor.
    Imi amintesc ca si noi – in scoala generala – am fost la fel de fel de muzee si spectacole (la opera si balet nu), am facut excursii prin tara, aveam diferite serbari, se organiza cate un carnaval… Ce fain era! 😊
    Nu am avut diriginta de care sa-mi aduc aminte cu placere, dar sunt cativa profesori de care imi amintesc cu drag.

    Zile senine iti doresc, Zina draga! ❤️

    Apreciat de 1 persoană

    1. Da, viața de elevi și de profesor a fost altfel, cu toate vicisitudinile.

      Zile senine și ție, dragă Diana! ♥

      Apreciază

  2. Aceasta meserie nu cred ca iti poate placea daca nu iubesti copiii.
    Iar copiii cand se simt iubiti de multe ori invata pentru profesor si abia apoi se gandesc daca le place materia!
    Frumos evolueaza povestea ta, draga Zina!
    O saptamana minunata! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ai multă dreptate, dar ce bine învață când le plac și profesorul și materia!

      Săptămână minunată și ție, dragă Suzana! ♥

      Apreciază

Scrie-mi dacă ți-a plăcut și, eventual, dă mai departe!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
<span>%d</span> blogeri au apreciat:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close