IARNA LA BUȘTENI

De neuitat au rămas și vacanțele de iarnă. A doua zi după ultima zi de școală din decembrie, Irina, Andrei și Ionuț își luau bagajele și cățelul și porneau spre Bușteni. În prima zi și în prima noapte era puțin mai greu, până când se încălzeau pereții. În prima seară îl cuibăreau pe Ionuț lângă sobă într-o plapumă, iar ei se mai încălzeau cu un pahar de vin și o muzică pusă la un picap vechi. Andrei alimenta sobele continuu și teracota își făcea datoria pe deplin. A doua zi pleca să mai cumpere câte ceva pentru mesele de sărbătoare ce urmau, iar Irina și Ionuț rămâneau să împodobească bradul de Crăciun și casa. Bineînțeles și curtea, cu un om de zăpadă.
Cât despre zăpadă, era din belșug. Uneori prima zăadă cădea chiar în septembrie, dar aceea se topea după un timp. Ninsorile din noiembrie-decembrie, formau însă un strat de zăpadă care, întreținut de temperaturile de -10, -15 și chiar -20 de grade la Bobotează, se păstra până târziu, în luna mai.Bradul îi aștepta cuminte, adus de nea Gicu din pădure. Irina punea discuri cu colinde și cântece de iarnă, înșira pe masă cutiile cu podoabe și porneau la treabă. Împodobeau nu numai bradul ci și camerele, punând cât o mică podoabă sau ghirlandă pe oriunde se putea face asta.

De Moș Ajun, nea Gicu și nepoții lui veneau să colinde și cântau colinde foarte frumoase, cum frumos era și Plugușorul pe care tot ei îl recitau de Anul Nou. În primii ani au sărbătorit Crăciunul și Revelionul la Tataia și Mamaia, cu fata, ginerele și nepoata lor, nepotul Radu cu soția și cele două fiice ale lui și alte neamuri și prieteni.

Aproape în fiecare zi, Ionuț se ducea cu săniuța de la Nea Gicu la derdeluș, întâi împreună cu nepotul mai mic al lui nea Gicu, apoi și cu niște băieți de vârsta lor de pe străzile învecinate. Venea acasă cu obrajii îmbujorați și cu hainele și ghetele ude, dar nu a răcit niciodată. Mânca cu o poftă de lup, iar Irinei și lui Andrei le creștea inima de bucurie, socotind că asta merita toate eforturile.

Când era mic, Ionuț a fost o calamitate în ceea ce privește mâncatul. Carnea ”nu se mesteca” și Irina își smulgea părul din cap până când reușea să-i dea o bucățică fragedă de friptură. Momentul nostim a fost însă cu spanacul. Ca multor copii mici, lui Ionuț nu îi plăcea defel spanacul, oricât de bun l-ar fi făcut Irina. Totuși, trebuia să mănânce, fiindcă fusese diagnosticat cu o mică anemie, iar medicul pediatru hotărâse să rezolve prin dietă, fără medicamente. Deci, ficat, carne de vită, lobodă, sfeclă roșie, prune uscate, gălbenuș de ou, dar mai ales: spanac!

Într-o frumoasă zi de duminică, Andrei, Irina  și Ionuț se aflau în bucătărie, la masa de prânz. Trecuseră de felul I și se aflau la felul II, șnițel cu piure de spanac. Cât a mâncat Ionuț șnițelul cu spanac, a mers ce-a mers. Când a terminat însă șnițelul, a început să mestece spanacul de parcă era un mic rumegator. S-a ridicat de la masă și s-a dus în sufragerie, la jucării. Deși era ceva neobișnuit, l-au lăsat, de focul să mănânce spanacul. În scurtă vreme, Ionuț a revenit și a deschis cioculețul ca un puișor, să mai capete spanac. Nevenindu-i să-și creadă ochilor, Irina i-a mai dat o lingură de piure și el s-a întors în sufragerie. A revenit necrezut de repede, cu gura goală și Irina i-a mai dat o lingură. Iar a revenit rapid. Și încă o dată. Și încă o data. Eeei, de data asta, după ce Ionuț a pornit spre sufragerie, Irina l-a urmat și ea, tiptil. Și a avut ce să vadă… Domnișorul Ionuț se ducea la bibliotecă, scuipa spanacul în mânuță și îl pitea după niște cărți! I-au mai ținut o prelegere despre ce bun este spanacul, ce plin de ”vitamine” este (că el de vitamine știa, n-avea treabă cu fierul), cum a devenit Popeye puternic datorită spanacului, apoi l-au iertat de restul de spanac, ce să-i facă… Necazul era că nu prea mânca alimentele recomandate de medic. De ficat și de ou moale îi era silă, se vedea după mimica lui când i se dădeau. Ce mai, era leit Irina când era mică. După ani și ani, vorba cântecului, Ionuț avea să spună ”Mamă, când mai faci și tu un spanac? Așa, cu ouă ochiuri moi!” și avea să înfulece ficăței de pasăre preparați în toate felurile. Până la urmă, cam așa am fost toți.

La Bușteni, în faza asta de ”nu se mestecă” era Gina, nepoțica lui Tataia și Mamaia. Când mâncau împreună, fie la Tataia, fie la Irina și Andrei, se desfășura un adevărat spectacol pentru a o convinge pe Ginuca să mânânce, zarzavaturile din ciorbă, de exemplu. Și orice altceva. Andrei miorlăia, se prefăcea că are o pisică în sân și promitea să i-o dea ei dacă mănâncă. Sau pocnea din gură de parcă trăgea cu pușca și îi promitea să o învețe și pe ea.  Micuță, slăbuță și frumușică foc, Ginuca nu voia să mănânce cu niciun chip. Și așa a rămas: micuță, slăbuță și frumușică. Nici acum nu mănâncă cine știe ce, dar râde când i se amintește ce circ era până mânca ceva in copilărie.

Și uite așa au trecut cam cinci ani. Cinci ani de mari economii, în care dobânzile la bancă au crescut înfiorător de mult, nu și salariile, așa că, la finalul acestor cinci ani, casa era la roșu, acoperită, cu gazele trase, dar nu mai puteau face un pas înainte. Se împrumutaseră la bănci, la toți prietenii, îi mai ajutaseră cu bani mamele, cât putuseră și ele, făcuseră nenumărate ”roți” și nu mai reușeau să iasă din impas. ”Roțile” au fost un sistem excelent de a împrumuta bani fără nicio dobândă. În colectivele mari, cu oameni serioși, cineva făcea o roată: stabilea suma împrumutului, să spunem 10 mii, aduna un număr de oameni, să spunem 20, care erau dispuși să plătească o rată lunară, 500 de lei timp de 20 de luni și să încaseze 10 mii atunci când le venea rândul. Rândul se stabilea prin bună înțelegere, după cum avea nevoie de bani fiecare. Evidența, încasarea banilor și plata lunară a împrumutului le făcea acela care organiza roata și care, de regulă, era primul care lua împrumutul.

Cu toate acestea, Irina și Andrei nu au mai putut să continue casa. Greșiseră când făcuseră proiectul, casa ieșise prea mare, consumase toate resursele și nu mai puteau merge înainte. Irina, ditamai profesoara, mergea cu niște pantofi de pânză de primavara până toamna; Andrei, ajuns ditamai colonelul, purta toată vara o pereche de pantaloni de doc, iar în sezonul rece unul și același costum. Într-un moment greu, când au avut nevoie de bani neapărat, vânduseră mașina, aproape nouă. După aceea Andrei a cumpărat o vechitură, căci avea nevoie să se deplaseze foarte des de la București la Bușteni și înapoi. Vechitura n-a ținut mult și a început să se ceară mereu la service. Rugina a ieșit la iveală de peste tot (drept pentru care vechitura a primit numele de ”Tingirica”), maneta schimbătorului de viteze s-a rupt și în locul ei era o șurubelniță mare, în podea, în dreptul unei pedale, se produsese o gaură, iar scaunul șoferului se afundase, așa că lui Andrei i se vedea numai creștetul capului. Bărbat de 1,82 m înalțime!

În al doilea an când au folosit efectiv căbănița, Ionuț termina clasa a VIII-a și se pregătea să dea examenul de capacitate. Irina l-a ajutat cât a putut, mai ales la limba română, motiv pentru care, după absolvirea cu succes, a primit cadou de la Andrei o superbă colecție de nouă volume cu cele mai mari romane ale lui Jules Verne, în limba franceză. Acum, Ionuț termina clasa a XI-a și trebuia în anul următor să facă pregătire pentru facultate. Irina nu avea cum să-l mai ajute, trebuia să recurgă la meditații cu cadre universitare. Așa că, în vara aceea, au vândut casa, așa cum era ea, la roșu. Culmea, au vândut-o chiar în ziua în care era aniversarea căsătoriei lor. Când au pornit pentru ultima oară spre poartă, Irina a sărutat zidul casei cu lacrimile în ochi.

Sursa foto

10 gânduri despre „IARNA LA BUȘTENI

  1. Oh! Aveam zambetul atat de lat si dintr-o data… paf! Necesitatea de a vinde casa m-a intristat, dar asa cum voi ati pastrat momentele frumoase in suflet de ce n-as face-o si eu? 😊

    Cat de frumos ai descris zilele de iarna la Busteni! Mi-e dor de iarna cu zapada multa!
    Hahaha! Imi imaginez cam ce ochi ati facut cand ati aflat cine papa, de fapt, spanacul! 😂
    M-a distrat si faza cu masina veche. Stiu ca nu-i placut, dar mi-am amintit de o prietena care-si cumparase (in 1991, parca) un harb: pornea motorul cupland niste fire, prin „podea” se vedea asfaltul, cand ploua intra apa pe langa chedere… dar era perfect: mergea unde avea nevoie fara sa depinda de altii.

    Duminica frumoasa iti doresc, Zina draga!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Acum toate sunt niște amintiri care aduc zâmbetul pe buze, dar atunci…

      Apreciat de 1 persoană

  2. Sunt anumite dorinte si probleme ale oamenlor care parca se regasesc ciclic peste tot si oricand. Nici nu stiu cum este mai bine. Dar totusi cred ca multe dorinte materiale, fie ele si firesti genereaza multe ale probleme.
    Tare greu de gasit echilibrul si de ales Solutia! 🙂
    Multumesc pentru noua poveste, Zina draga! Seara frumoasa si o saptamana usoara! ❤

    Apreciază

    1. Așa este. Dar dacă nu încerci să îți realizezi unele dorințe, rămâi toată viața cu gândul că s-ar fi putut să fie… dar n-a fost. ☺ Fiecare acționează după firea lui, până la urmă, nu?

      Seară frumoasă și ție și o săptămână cât mai reușită!

      Apreciază

  3. Am terminat şi eu de citit cu lacrimi în ochi. Of… viaţa.

    Apreciază

    1. Mda… Viața… Și încă n-am spus tot…

      Apreciază

  4. Ce frumoase sunt amintirile din copilarie si felul in care se manifesta copiii prescolari.
    Ii mai observ din cand in cand prin parc pe acesti copii mici dar care pun intrebari atat de profunde si complicate, care au nu doar inocenta ci si un soi de personalitate electrizanta.
    E greu sa-i contrazici prin argumente caci logica lor o depaseste pe cea a oamenilor mari 😉

    Apreciază

    1. Logica lor e diferită. Uneori, când te gândești mai bine la ce a spus un copil, rămâi uimit de câtă dreptate are…

      Apreciază

  5. E o povestire emotionanta.
    Felicitari!

    Apreciat de 1 persoană

Scrie-mi dacă ți-a plăcut și, eventual, dă mai departe!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close