COPILĂRIA LUI IONUȚ (1)

Uniforma de gradinita din anii 80
Uniforma de gradinita din anii ’80

La vremea când Ionuț se apropia de vârsta de 4 ani, Irina și Andrei au hotărât să facă un schimb de locuință, fiindcă doreau ca băiatul să aibă dormitorul lui. Până atunci dormise în cameră cu ei, chiar dacă avea pătuțul lui separat. S-au mutat ei la trei camere, dar au nimerit rău. Blocul era din prefabricate, făcut în mare viteză după cutremurul din 1977. Printre plăci intra ploaia, pe plăci se forma mucegai, fiindcă era foarte frig, vecinul de sus îi inunda periodic, iar când nu-i inunda, lucra noaptea și făcea o gălăgie insuportabilă, fiindcă era tâmplar. Așa că, după câteva luni și eforturi teribile de toate felurile, au făcut iar un schimb de locuință, într-un bloc vechi din același cartier.

De data asta, au avut noroc. Singurul inconvenient (pe de o parte) era că apartamentul era la etajul 8 din 9, în plină bătaie a soarelui de dimineață până la orele 13-14 – în timpul verii. Pe de altă parte, neavând în față decât clădiri cu 1-4 etaje și un ocean de verdeață, aveau o panoramă extraordinar de frumoasă, foarte plăcută la privit din terasa mare cât o cameră. Înăuntru, cele trei camere aveau parchet de stejar și ferestre foarte mari, așa că erau foarte luminoase. Lângă dormitorul mare era baia, lângă dormitorul lui Ionuț era un W.C. de serviciu, cu chiuvetă.

I-au amenajat cu drag camera băiatului, cu mobilă modernă, bibliotecă ce avea deja multe cărți pentru copii, chiar și un pupitru pentru când va începe școala. Deocamdată l-au înscris la grădinița din apropiere. Mai fusese el la grădiniță, lângă vechea locuință, ba fusese chiar și la creșă o perioadă, așa că s-a acomodat repede. Din păcate, nici cu noua grădiniță nu au nimerit-o de prima oară. Educatoarea nu prea avea grijă de copii. Îi scotea în curte și pleca la fumat cu alte colege. Copiii, ce să facă… năzbâtii. Ionuț s-a urcat pe o masă din curte într-o astfel de pauză, un coleg l-a îmbrâncit și… seara când l-au luat acasă l-au preluat cu un picior în ghips.

Educatoarea, aflată în preajma pensiei, nu mai avea răbdare cu copiii, îi bătea și îi lega de scăunele ca să stea liniștiți. Odată Irina s-a dus să-l ia pe Ionuț și l-a găsit cu șorțulețul ud pe piept, ca și hainele de sub el. S-a mirat și l-a întrebat băiat, dar acesta a tăcut chitic. O femeie de serviciu care ținea tare mult la băiat i-a șoptit că educatoarea îl legase de scaun cu cordonul de la șorțuleț ca să stea liniștit. Copilul era, într-adevăr, neastâmpărat și vorbăreț, dar asta nu scuză metoda folosită pentru a-l ține liniștit. Când educatoarea s-a enervat fiindcă vorbea, l-a pleznit peste față cu un registru cartonat și i-a dat sângele pe nas. Copilul făcea hemoragii greu de oprit pe nas, așa că șorțulețul s-a pătat rău, iar femeia de serviciu l-a spălat cât a putut de bine.

Au răbdat și asta, dar la scurt timp, după două-trei săptămâni, au aflat că băiatul fugise de la grădiniță și fusese observat de o femeie în stația de troleibuz. Copil de 4 ani, în șorțuleț de grădiniță… Știind că este o grădiniță în apropiere, l-a luat de mână și l-a dus. Educatoarea habar n-avea că Ionuț lipsea din incintă. La grădiniță n-a spus nimic despre cauza evadării și unde s-ar fi dus, dar acasă le-a spus mamei și tatei că educatoarea îl bătuse iar și voise să meargă ”la mama, la școală”. Până la școala Irinei se mergea o oră – o oră și jumătate, cu un troleibuz, apoi un autobuz.

Băiatul a fost mutat la o altă grădiniță, vestită, ca și educatoarea care l-a preluat pe băiat. Și-au meritat renumele și nu au mai fost probleme, deși Ionuț tot un copil jucăuș și neastâmpărat rămăsese. Doi ani au trecut în zbor până la începerea școlii.

Și a început. Școala era vizavi de casă, dincolo de o clădire cu un etaj, așa că Ionuț putea fi văzut de pe terasă când intra pe ușa elevilor în școală. A avut o învățătoare bună, căreia i-a mâncat sufletul cu năzbâtiile lui, dar care a plâns când și-au luat ”la revedere” la terminarea clasei a IV-a.

Au apărut probleme noi: copilul nu mai stătea acolo toată ziua, ca la grădiniță, la ora 12 era liber. Andrei nu avea cum să-l ia de la școală, Irina pleca de pe la 10 de acasă ca să ajungă la școala ei și să se pregătească pentru ore. Dacă începea cursurile la 12, termina pe la ora 18, dacă începea mai târziu, termina și mai târziu. De after school nu se auzise pe vremea aceea, așa că ”after-school-ul” lui Ionuț fusese o vecină de palier, o bătrână care locuia singură și nu lucrase niciodată, trăia dintr-un ajutor social.

Bătrâna, ca bătrânii. Ba schimba mâncarea lăsată de Irina pentru Ionuț și îi dădea altceva de la ea, ba îl ținea aproape pe întuneric (ca să facă economie la curent), la lumina unul beculeț de veghe, slab ca un opaiț, și câte altele. Odată l-a scos afară în părculeț și l-a dat în leagăn. Un copil a aruncat cu o piatră ascuțită și, întâmplător, l-a nimerit pe Ionuț în frunte, la marginea care delimitează pielea de păr, crestându-i pielea până la os. Irina era la capătul celălalt al orașului, la o femeie care îi scria la mașină lucrarea de gradul I. Andrei era la serviciu, un serviciu militar, dur, care nu îi permitea să dea o fugă până acasă să vadă ce face copilul, cum ar fi putut în civilie. Telefoane mobile încă nu erau, bătrâna nu avea decât numărul telefonului de la școala Irinei, dar ea nu era la școală. Irina și Andrei au ajuns seara acasă și l-au găsit pe Ionuț cu fruntea oblojită cu o cârpă murdară, plină de sânge. Au sărit cu el în mașină și s-au oprit numai la spitalul ”Grigore Alexandrescu”. Acolo i-au cusut rana și s-au întors acasă supărați și neputincioși.

În clasa a IV-a au renunțat la serviciile bătrânei, învățându-l pe băiat ”cu cheia de gât.” Irina îi lăsa mâncarea pregătită în castronele puse pe calorifer, îl dăscălea să-și schimbe hainele când vine de la școală, să se spele și să mănânce, apoi ori să se culce, ori să-și facă lecțiile mai ușoare. Îi dădea telefon de la școală în câte o pauză, să-l întrebe dacă a făcut ce-i spusese, el zicea că da, dar ea nu putea fi sigură, așa că a hotărât să îl verifice.

Într-o zi, pe când la școala ei se făcea dezinsecție și nu se țineau cursuri, a rămas acasă. Dormitorul lor era în capătul îndepărtat al apartamentului. Urma un hol, apoi sufrageria, din care se trecea în alt hol în care se aflau ușile de la intrarea în apartament, de la W.C. de serviciu și de la dormitorul lui Ionuț. În concluzie, din dormitorul lor se putea vedea apartamentul de la un capăt la altul.

Irina a lăsat întredeschisă ușa dormitorului lor, a tras draperiile și a făcut întuneric în cameră, ca să nu fie văzută, și și-a așteptat băiatul. Ionuț a venit acasă la 10 minute după terminarea cursurilor, deci nu se abătuse pe nicăieri. De îndată ce a intrat și-a trântit ghiozdanul pe jos și a dispărut în camera lui. Acolo Irina nu avea cum să vadă, dar el a apărut în câteva minute, numai în cămașa de școală și în chiloței. Își scosese, deci uniforma. Corectitudinea lui s-a oprit, însă, aici. În loc să se spele și să intre în bucătărie ca să mănânce mâncarea ce îl aștepta, el a năvălit în sufragerie, a tras sertarul din mijloc al marelui bufet aflat acolo și și-a luat… o ciocolată. Pe latura dreaptă a sufrageriei, în raza vizuală a Irinei, se aflau o canapea și două fotolii. Ionuț s-a aruncat pe canapea și a pornit să înfulece ciocolata. Necăjită, Irina s-a întins pe pat și, ca să nu-l sperie, l-a chemat cu o voce stinsă, spunându-i că nu s-a simțit bine, a rămas acasă și a adormit. Ionuț, suflețel milos, a venit iute și a întrebat-o dacă nu vrea să-i facă un ceai, de parcă făcuse el vreodată în viețișoara lui un ceai!

În sfârșit, Irina s-a lămurit cam cum ascultă Ionuț ceea ce i se spune, dar situația era fără ieșire, deocamdată. Nu aveau altceva de făcut decât să aștepte să termine Ionuț ciclul primar și să înceapă ciclul gimnazial, când va trece la un alt program, de după-amiază, mai potrivit cu al ei.

Sursa foto

8 comentarii

  1. Un copil sanatos, energic, care – un timp – a avut parte de oameni care au uitat ca au fost copii. 🙂
    Haha! Ionut poate ca nu urma toate indicatiile Irinei dar nu arunca mancarea, cum faceau doi prieteni ai nostri (frate si sora) ca sa nu-i certe parintii ca nu au mancat.
    La gradinita am avut parte de o educatoare minunata (culmea! nu-mi amintesc numele ei; poate mai stie mama). 🙂

    Zile senine iti doresc, Zina draga! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  2. Viata cu bune si cu rele. Si in anumite momente mai mult rele…
    Devine tare pasionanta povestea. Multumesc, draga Zina.
    Sa stii ca eu am mai dat drumul la o postare cu citate, ca oricum o pregatisem. 🙂
    O saptamana frumoasa sa ai!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.