COPILĂRII. CASA ȘI VIAȚA MAIEI

Salbă de galbeni

Nu prea înaltă, cu pielea albă, păr șaten și ochii verzi, bunica Irinei fusese curtată de mulți tineri din comună. Era mândră, se îmbrăca după moda de la oraș și avea gusturi rafinate, deosebite de ale fraților și surorilor ei. Deși mama ei, Rada, străbunica ce ajunsese la numele de Baba la bătrânețe, o îndemnase să-l ia pe unul sau pe altul, fata îi refuzase pe toți.

Maia nu voise să se mărite decât ”la oraș”, adică la București. Așteptase multișor pentru o fată la vremea aceea. Totuși, în comună veneau mulți negustori din București și, când Maia avea vreo douăzeci de ani, sosise și ursitul ei. Înalt și subțire, cu părul negru și ten ușor măsliniu, căci era din neam de greci, cu vreo cincisprezece ani mai mare decât ea, i-a plăcut fetei. Îmbrăcat elegant, venise de vreo două ori și cu pușca de vânătoare, însoțit de cei doi câini brac, și fusese la vânat de iepuri. Bun de gură, a încântat-o pe Maia cu poveștile despre viața de cucoană pe care o va duce la București. Nu numai atât, i-a spus că are o casă în construcție la București, și asta a făcut-o să se hotărască. Nu numai că i-a spus, dar a și dus-o pe strada ”lor” să vadă casa în construcție.
Șocul a fost mare după nuntă. Când să o ducă ”acasă”, Maia a descoperit că Ion, proaspătul ei soț, stătea cu chirie într-o casă de pe aceeași stradă și că nu construia nicio casă. Femeia își avea și ea doza ei de tărie, moștenită probabil de la Baba. La vremea aceea fetele de la țară primeau ca zestre o salbă cu mai mulți sau mai puțini galbeni. Din toată sărăcia, Bâta le-a făcut și ea celor două fete ale ei câte una, cu câțiva galbeni, care pe vremea aceea erau foarte valoroși. Maia a luat salba, i-a dat-o bărbatului ei și i-a cerut să-i ridice casa. Era gravidă, o purta pe mama Irinei în pântec, atunci când căra cărămizi și lemne ca să ajute și ea să-și vadă casa mai repede. A văzut-o până la urmă.

Pe partea stângă a curții era casa propriu-zisă, cu trei camere mari, cu sobe de teracotă, și o bucătărie lipită în continuarea lor. Bucătăria avusese mult timp pentru gătit și încălzit o sobă de pământ, cu vatră și cuptor. Abia după ce murise Baba, pe când avea Irina vreo treisprezece ani, Maia renunțase la acea sobă și luase aragaz cu butelie. Bineînțeles că a regretat mai apoi.

În fața camerelor și bucătăriei se afla o prispă cu stâlpi de lemn, iar în fața acesteia erau ronduri cu flori și pomi fructiferi. Rondurile de flori erau împrejmuite cu cărămizi date cu var în fiecare primăvară și încă o dată vara. Pomii cei mai mari și mai bogați erau mărul, gutuiul și caisul, care umbreau discret prispa. În copilăria Irinei, cât timp era frumos afară, Maia punea o masă și scaune sub cais și acolo mâncau, în parfum de flori și de fructe coapte. Pe partea opusă a curții erau doi vișini si un corcoduș cu fructe roșii. Vișinii aveau crengile până la pământ și una din marile bucurii ale Irinei era ca vara, când stătea la bunica ei mai toată vacanța, să se lungească pe un preș împăturit în mai multe, să citească și tragă din când în când câte o vișină direct din pom.

Începând din dreptul bucătăriei, pe partea dreaptă a curții, au ridicat trei camere mici și joase, pentru închiriat, așa cum se făcea pe vremea aceea. Lipită de ultima cameră era magazia, care servea și drept cămară și drept debara. Aici tronau butoiul pentru varză și butoiașele mai mici pentru murături, sticle cu bulion, cu dop smolit, funii de ceapă, tuciul cel mare și pirostriile, folosite toamna la fiertul bulionului și câte și mai câte. În continuarea bucătăriei era curtea păsărilor, găini și rațe, urmată de grădina de zarzavat unde erau și alți pomi. Dincolo de aceasta, în fundul curții, era cotețul porcului cu bazin cimentat în față, și W.C.-ul din scânduri. Deci, o casă ca la țară. O diferență era că aveau apă curentă pe stradă și locuitorii lua apă de la cișmea cu găleata.

Maia pornise cu stângul în căsnicie și așa i-a mers și mai departe. După ce a născut-o pe mama Irinei, a mai născut două fete, la interval de doi ani. A mai născut apoi gemeni, fată și băiat, dar nu a avut parte de ei, au murit amândoi. Cu soțul nu avea prea multe lucruri comune. El era învățat din burlăcie să petreacă seara cu prietenii pe la localuri, să meargă la nunți și botezuri, să se distreze. E drept că, la început, mergea cu Maia, dar când au venit copiii ea n-a mai vrut să meargă nicăieri și îi spunea să meargă singur. Arătos era, bani încă mai avea, căci războiul era la ușă, dar încă nu bătuse în ea. După un timp și-a luat o ibovnică, o fată cam negruță la piele, dar frumușică și cu vorba dulce, cu doi ani mai mare decât fata lui cea mare…

După divorț, a început războiul.  Ion s-a dus la război ca felcer. Maia a rămas cu trei fete, una de treisprezece ani, alta de unsprezece și alta de nouă. Cum nu avea nicio meserie, Maia s-a dus să facă menaj pe la casele cucoanelor. Pe fata cea mare, mama Irinei, a scos-o de la școală și a băgat-o ucenică la o mare casă de mode din centrul Bucureștilor. După război, mama Irinei a lucrat la o cooperativă, iar surorile ei au învățat mai departe. Cea mijlocie a urmat facultatea de Medicină, iar cea mică a urmat doar liceul, obținând și diploma de bacalaureat, ceea ce însemna foarte mult pe vremea aceea. Cum pe vremea aceea facultatea și liceul se plăteau, leafa mamei Irinei a avut un rol hotărâtor în studiile celor două surori. E drept că sora mijlocie învăța ziua și noaptea lucra și ea, ca infirmieră la spitalul Colțea, unde a revenit mai apoi ca medic.

Mama Irinei a reluat școala cam pe când a intrat fata la liceu. După ce a terminat, a fost trimisă la școala de maiștri, a absolvit-o cu brio și măiastră a fost. De la lucrătoare pe bandă a ajuns la sectorul de creații modele pentru femei. Modelele ei au fost remarcate și contractate an de an la prezentările de modă de la Berlin și Moscova, așa că mama Irinei a fost distinsă de două ori cu titlul de ”Erou al Muncii Socialiste”.

Maia, curată, muncitoare și, mai ales, extrem de tăcută, ajunsese să fie angajată la gospodăria de partid. Lucrase o vreme ca îngrijitoare la căminul de copii al partidului, apoi fusese repartizată ca menajeră chiar la casa secretarului general al partidului din vremea aceea. Când acesta murise, fusese trecută la alte case de demnitari, până când a ieșit la pensie.

Ion, întors din război, s-a însurat cu ibovnica lui, de care îl despărțeau treizeci și cinci de ani. I-a făcut și acesteia o casă, de data asta pe banii lui, într-o comună de la marginea Bucureștilor. Au avut doi copii, tot fete. Când a îmbătrânit tare, a doua lui soție l-a gonit de acasă. El s-a dus la poarta Maiei, să îl primească la ea. Era vară, Irina era în vacanță și se afla în curte cu Maia când s-a întâmplat asta. Maia era o femeie foarte liniștită și se purta foarte frumos. Nu se enerva niciodată, nu ridica glasul și nu vorbea urât, orice s-ar fi întâmplat. Despre gesturi violente, nici vorbă. De aceea, mare i-a fost uimirea Irinei când a văzut-o că se ridică de pe prispă, smulge o scândurică din gărduțul florilor și se duce pe stradă să-l altoiască pe cel ce venise după atâta vreme să-i tulbure liniștea. Omul a plecat și nu s-a mai întors. A doua lui soție l-a reprimit în casă până la urmă. Când a murit, ea i-a trimis vorbă Maiei să vină la înmormântare. Maia a refuzat scurt, dar Irina s-a dus să-și conducă bunicul pe ultimul său drum.

Până pe la vreo cincisprezece ani, Irina a știut că bunicul, soțul Maiei, a murit. Și Maia și cele trei fete ale lor nu l-au putut ierta pentru trădarea lui și faptul că le-a abandonat fără nici un rost pe lume chiar înainte de război, pe care îl trecuseră foarte greu. Au preferat să nu mai pomenească de el și să-i spună fetei că a murit. O dată, însă, când Irina o bâzâia pe mama ei că toți copiii au doi bunici și ea nu are niciunul, mama i-a spus că bunicul trăiește. A aflat adresa lui și, într-o zi de vară, bunicul s-a trezit cu nepoata lui la poartă.

Maia a aflat și s-a supărat foarte rău, dar nu a spus niciun cuvânt, așa făcea ea când era supărată și așa face și Irina astăzi. Tăcerea asta a obligat-o pe Irina mai mult decât o mie de vorbe și fata nu și-a mai văzut bunicul decât atunci când a murit.

Sursa foto