ÎNTREBARE

Într-o după-amiază de 8 martie, ce se nimerise a fi umedă și cenușie, Irina ieși repede pe ușa școlii și într-o clipă fu la marginea șoselei. Trebuia să ajungă repede în București, soțul ei îi spusese doar că vor merge undeva, restul era surpriză. 

Rata venea târziu, cam peste două ore, așa că intenționa să ia o ocazie, adică să facă autostopul. Ar fi preferat un microbuz sau un camion. Șoferii de automobile cereau zece lei și ea avea exact atât, dar era pățită. Odată, unul o dăduse jos în mijlocul câmpului când aflase că are doar zece și nu cincisprezece lei cât cerea el.
Se lăsase seara când apăru un camion al cărui șofer a fost dispus să o ia în cabină. Îi strigă:
– București! Văzu cum dă din cap aprobativ și se urcă.
– Mulțumesc mult! spuse pe nerăsuflate, îl privi și… îngheță. Șoferul era un ins masiv, cu fața brăzdată de cicatrice și semne de vărsat, cu o figură întunecată și amenințătoare. Nu avu curajul să-i spună să oprească și să coboare. Strânse din dinți și privi înainte la șosea.
După vreo jumătate de oră ajunseră din urmă o lungă coloană ce stătea pe loc. Era coada ce se forma la barieră, coborâtă, ca de obicei, cu trei sferturi de oră înainte de a trece trenul. Încordată, Irina începu să-și privească ceasul din ce în ce mai des.
Deodată, șoferul porni motorul și o luă pe un drum lateral neasfaltat. Tânăra îl privi întrebătoare.
– Știu o scurtătură care ne scapă de barieră și de calea ferată.
Neavând încotro, ea încuviință printr-o mișcare a capului, simțind cum începe să i se facă teamă. Drumul îi duse pe un câmp pustiu. În partea stângă, în depărtare, se zăreau fumurile subțiri ce vesteau o așezare, un sat. Chiar acolo, mașina hârâi de câteva ori și se opri. Șoferul spuse scurt:
– Nu mai am benzină. Mă duc să iau din sat. Și plecă legănând în mâini două canistre de metal.
Irina rămase înlemnită în cabină, terorizată de gândurile negre ce îi veneau în minte. Îl vedea pe șofer revenind împreună cu mai mulți răufăcători. Se întreba cum ar putea ea să se apere de ei, ce ar trebui ea să facă. Firește, nu găsi răspunsuri mulțumitoare.
Era aproape noapte, de fapt ora șapte, când șoferul se reîntoarse cu canistrele atârnând greu în mâini. Puse benzina în rezervor, apoi porni în grabă mașina.
– V-a fost frig? o întrebă politicos.
– Nu, nu mi-a fost, spuse ea, deși dârdâia pe sub cojoc, dar era atât de mulțumită că scăpase cu bine încât nu mai conta.
* 
După câteva zeci de ani, Irina, acum cu fire albe în păr, termina un roman citit pe nerăsuflate. În ultimele două pagini aflase soarta mamei unuia dintre eroii principali.
Femeie singură de mulți ani, aceasta se hotărâse să plece din îndepărtata Rusie tocmai la Brisbane, pentru a se mărita cu un australian. Luase, neînsoțită de nimeni, un taxi către aeroport. Șoferul o trăsese de limbă cu pricepere, întrebarea esențială fiind ”Cum de sunteți singură, vă așteaptă cineva la aeroport ?”. Aflând că nu, șoferul se înfundase într-o pădure, coborâse și o lăsase acolo. Revenind după o jumătate de oră, femeia nu mai era în mașină. După mulți ani se descoperise că o bandă de tâlhari proceda așa cu persoanele de felul femeii, le jefuiau, apoi le omorau și le îngropau în străfundurile pădurii.
Înfiorată, Irina închise gânditoare cartea. ”Aș fi putut păți ca ea… oare ?”
********

7 gânduri despre „ÎNTREBARE

  1. Orice e posibil, dar in povestea Irinei aparentele au fost inselatoare; atunci, cel putin.Fiind singura, niciodata nu am avut curaj sa fac autostopul – acum am si mai putin. 🙂 Hm. Mi-am amintit cateva intamplari cu \”autostopul\”. (tocmai scrisesem sa nu-mi dai idei). 🙂

    Apreciază

  2. Ce bine ca soferul de camion era un om bun. Adica asa pare, nu? Ma bucura de fiecare data cand e asa. Si ma bucur ca in sfarsit reusesc sa incep sa citesc acest nou proiect <3.Pupici!!!

    Apreciază

  3. Aștept de atâta timp degeaba comentarii aici, încât nici nu m-am mai uitat în ultimele zile. Scuze! Nici nu știi ce bucurie mi-ați făcut să văd că am și aici cititori. Mulțumesc din suflet!Astăzi autostopul este interzis prin lege, la noi, după câte știu.Dacă ai întâmplări de povestit, spune-le! Îndrăznesc să afirm că noi spunem istoria adevărată…

    Apreciază

  4. Da, era, dar ar fi putut să nu fie!Și eu mă bucur mult că ai sosit și aici! ♥

    Apreciază

  5. Am aflat abia luni despre aceste pagini de viata. 🙂 Fara a motiva serios n-as lipsi! Si eu cred ca oamenii care scriu ceea ce au trait spun istoria adevarata. Da, e interzis din 2015, dar se mai practica – unii oameni nici nu au de ales daca vor sa ajunga la si de la locul de munca din oras din unele sate unde nu au la dispozitie vreun mijloc de transport \”autorizat\” – exceptand taxiul, care e mult prea scump pentru cei mai multi..Le voi spune. 🙂 Weekend frumos iti doresc, Zina draga!

    Apreciază

  6. Firește că se mai practică, de vreme ce s-au desființat atâtea linii de transport rutier și feroviar…Aștept cu mare interes povestirile tale! Duminică frumoasă!

    Apreciază

Scrie-mi dacă ți-a plăcut și, eventual, dă mai departe!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close